Scandal la nivel internațional, după ce Kylian Mbappe a comentat gluma în care este asemănat cu Mao Zedong, fondatorul Chinei comuniste. Termenul „dictator” l-a costat contractele avute cu mai multe companii chineze. Totodată, televiziunea de stat chineză a oprit difuzarea meciurilor din La Liga, Real Madrid și întreg campionatul având pierderi financiare.

Kylian MBAPPE, FOTBALIST „REAL MADRID”: „ Cel care m-a făcut să râd cel mai mult este cel cu mine, ca și când aș fi un dictator chinez, mi-au pus fața. Folosesc imaginea mereu și o trimit prietenilor mei.”

Într-un filmuleț distribuit pe internet, Mbappe a fost întrebat care este gluma sa preferată. Francezul de la Real Madrid a ales un meme în care chipul său este suprapus peste corpul lui Mao Zedong. Fotbalistul nu i-a spus numele, ci s-a referit ca la un dictator chinez. În China, însă, gluma a fost considerată ofensatoare și a declanșat un scandal cu urmări comerciale și sportive. 

Trei sponsori uriași au rupt contractele cu Mbappe, ceea ce i-a adus pierderi de circa șapte milioane de euro. În plus, televiziunea de stat a decis să nu mai difuzeze meciuri ale campionatului spaniol, iar o altă platformă a scos din grilă meciurile jucate de Real Madrid. 

Superstarul francez, clubul galactic, dar și reprezentanții ligii spaniole și-au cerut scuze, conflictul având urmări grave din punct de vedere comercial, deoarece clubul galactic își vinde peste 10% dintre produse pe piața chineză. Scandalul a izbucnit exact după ce Mbappe a pierdut la limită Balonul de Aur în fața lui Harry Kane.