Carlo Mazzone, antrenor legendar care a adunat 792 de partide pe bancile echipelor din Serie A, a murit la varsta de 86 de ani, informeaza presa din Italia, transmite hotnews.ro. 

Ca fotbalist, Mazzone a evoluat pentru echipele AS Roma, SPAL, Siena si Ascoli.

Cariera de antrenor si-a inceput-o in 1968, iar de-a lungul timpului a pregatit echipele Ascoli, Fiorentina, Catanzaro, Bologna, Lecce, Pescara, Cagliari, AS Roma, Napoli, Perugia, Brescia. Ultima oara a stat pe banca formatiei AS Livorno (sezonul 2005/2006).

„Sor Carletto” a antrenat nume importante precum Roberto Baggio, Pep Guardiola (ibericul a recunoscut ca Mazzone este mentorul sau), Andrea Pirlo, Luca Toni, Igli Tare, iar multi il cunosc drept cel care i-a lansat cariera lui Francesco Totti („unicul capitan” al echipei AS Roma).

Mazzone va ramane in istoria fotbalului si pentru sprintul facut la meciul dintre Brescia si Atalanta. Condusa cu 3-1, Brescia (echipa sa) a egalat prin Baggio, iar Carlo a alergat pana la galeria Atalantei.

Mazzone a antrenat echipe modeste din Italia, iar vitrina sa nu a fost plina de trofee (a castigat Cupa Intertoto cu Bologna, in 1998), dar va ramane cunoscut si pentru celebrele fraze „Tehnica este hrana bogatilor, tactica este painea saracilor” si „Nu, Trappatoni este Mazzone al bogatilor” (fusese supranumit „Trapattoni al saracilor”).

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.