Dramatism la Campionatul European de handbal feminin. Nationala Romaniei a fost aproape de o victorie mare in fata Danemarcei. Desi au condus tot meciul, romancele au fost egalate in ultimile secunde.
Dupa infrangerea cu Norvegia, echipa Romaniei a aratat o cu totul alta fata in disputa cu Danemarca. Incurajate frenetic din tribune, romancele au inceput tare meciul si dupa doar 4 minute conduceau cu 4 la 0. Danezele, favorite inaintea partidei, au intrat greu in meci, astfel ca elevele lui Gheorghe Tadici au dat tonul pe teren si au intrat la cabine in avantaj, scor 16 la 12.
Insa repriza secunda a apartinut danezelor, care au recuperat handicapul si au restabilit egalitatea. In ultimele zece minute ale intalnirii, ambele echipe au mers cap la cap, iar pe final Romania s-a desprins la doua goluri pe tabela, scor 29 la 27. Nordicele au marcat insa din nou si cu 3 secunde inainte de final au egalat, meciul incheindu-se 29 la 29.
In cealalta partida din grupa B, campioana olimpica Norvegia, a trecut usor de Ucraina cu 34 la 23. Acum Romania este obligata sa o invinga si ea pe Ucraina pentru a spera la prezenta in faza urmatoare.Tot ieri, in grupa A, Rusia a cedat surprinzator in fata Spaniei. Ibericele s-au impus cu 25 la 24 si au obtinut a doua victorie consecutiva. In aceeasi grupa, gazda – Ungaria, a invis-o cu 29 la 23 pe Polonia si a urcat pe locul doi.

