Dorit insistent in aceasta pauza de italienii de la AC Milan, japonezul Keisuke Honda are o evolutie de nota 10 la TSKA Moscova. Acesta a marcat aseara o dubla in meciul din Supercupa Rusiei cu Zenit Sankt Petersburg.
TSKA a invins cu 3 la 0, cealalta reusita apartinandu-i fundasului Serghei Ignasevici. Acest succes i-a adus formatiei TSKA Supercupa Rusiei, pentru a 5-a oara in istorie. Scorul de aseara putea fi unul si mai categoric, insa militarii au ratat cateva ocazii monumentale. De partea cealalta, de la Zenit au lipsit mai multi jucatori de baza, aflati in vacanta.
Tehnicianul italian, Luciano Spaletti, nu a putut conta pe serviciile brazilianului Hulk, italianului Criscito, belgianului Lomberts, de la echipa lipsind chiar si rusii Sirokov si Malafeev.


