Dupa ce a fost realuata Bundesliga, a venit randul Cupei Germaniei sa revina. Aseara s-a decis cine va fi prima finalista a turneului. Bayer Leverkusen s-a impus categoric, scor 3 la 0, in fata unei echipe din liga a patra a tarii, care a facut furori pana acum in competitia data.
Semifinala din Cupa Germaniei a fost floare la ureche pentru jucatorii lui Bayer Leverkusen. Odata ce au iesit pe terenul advers, acestia au dictat legea in duelul cu formatia Saarbrucken. Deja in minutul 11, mijlocasul ofensiv Moussa Diaby a finalizat superb pasa primita de la neamtul Kerem Demirbay.
Peste doar 8 minute, atacantul Lucas Alario s-a folosit de greseala portarului gazdelor si a dublat diferenta de pe tabela de scor. Iar deja in repriza secunda, Karim Bellarabi si-a trecut si el numele pe lista marcatorilor, iar Demirbay a reusit a doua pasa decisiva din acest meci.
Astfel, Bayer Leverkusen a devenit prima finalista si dupa o pauza de 11 ani va disputa prima finala din Cupa Germaniei . Adversara ei din ultima faza a turneului se va decide astazi, in duelul dintre Bayern Munchen si Eintracht Frankfurt.

