Dupa ce au fost desemnati campioni in Rusia, jucatorii formatiei Zenit Sankt Petersburg au pus mana si pe cupa. Alb-albastrii au reusit eventul dupa ce au castigat finala contra gruparii FC Khimki cu scorul minim de 1 la 0.

Ieri Zenit a ridicat deasupra capului cupa tarii, dar peste abia cateva secunde, jucatorii au scapat-o si au spart-o.

In finala, gruparea antrenata de Serghei Semak s-a impus in duelul contra celor de la FC Khimki gratie reusitei lui Artem Dzyuba. Atacantul rus in varsta de 31 de ani a realizat lovitura de la 11 metri.

Formatia din Sankt Petersburg a castigat cupa nationala pentru a 4-a oara si, totodata, a obtinut al 20-lea trofeu din istoria clubului. Cu acest meci, sezonul fotbalistic 2019/2020 din Rusia a luat sfarsit.