După o finală de vis între primele două jucătoare ale lumii, la Madrid, suntem tot mai aproape să vedem același scenariu și la Mastersul de la Roma. După calificarea de ieri, în semifinale, a liderei mondile Iga Swiatek, astăzi și Aryna Sabalenka a ajuns în careul de ași.
Aryna Sabalenka a avut parte de o calificare la pas în semifinalele Mastersului de la Roma. Tenismena din Belarus a reușit o victorie convingătoare în duelul cu Jelena Ostapenko. Cap de serie numărul doi la Foro Italico, Sabalenka a învins-o pe Ostapenko la finalul unui meci ce a durat o oră și 13 minute, scor 6 la 2 și 6 la 4.
Acum, Sabalenka conduce cu 3 la 0 în confruntările directe cu Jelena Ostapenko.
În semifinale, tenismena din Belarus o va întâlni pe câștigătoarea duelului dintre Victoria Azarenka și Danielle Collins, meci ce se dispută în acestă seară. În cealaltă semifinală, lidera mondială Iga Swiatek o va întâlni pe Coco Gauff din SUA. Turneul WTA 1000 de la Roma are loc în perioada 7-19 mai pe zgura din complexul de la Foro Italico. Campioana competiției va pleca acasă cu 700 de mii de euro.

