Dupa o serie de patru infrangeri la rand in NBA, baschetbalistii de la Los Angeles Lakers s-au bucurat de prima victorie in Conferinta de Vest. Campioana in exercitiu a profitat de forma slaba in care se afla echipa Portland Trail Blazers si s-a impus cu o diferenta de noua puncte.

Desi cedau cu o diferenta de cinci puncte deja dupa primul sfert de joc, baschetbalistii de la Los Angeles Lakers au revenit pe tabela de scor in repriza secunda. Mai mult decat atat, campioana in exercitiu a inceput sa dicteze legea pe teren si a reusit sa obtina un avans de cateva lungimi. Intr-un final, echipa din California s-a impus cu 102 la 93 si, astfel, a inregistrat prima victorie dupa patru infrangeri consecutive, in timp ce adversarii din statul Oregon nu se pot bucura de succes deja patru etape la rand.

Intr-o forma excelenta se afla jucatorii legitimati la gruparea Miami Heat. Echipa din Florida are o serie de cinci victorii consecutive, iar aseara a invins-o pe lidera din Conferinta de Vest, Utah Jazz, scor 124 la 116. MVP-ul meciului a fost ales Jimmy Butler. Americanul a acumulat 33 de puncte, a facut 10 recuperari si a oferit opt pase decisive.