Dupa trei meciuri fara succes in Liga Intai din Romania, moldoveanul Vadim Rata, alaturi de gruparea sa, Chindia Targoviste, s-a bucurat aseara de o victorie importanta. Jucatorii alb-rosii s-au impus, cu 2 la 0, in duelul contra adversarilor de la FC Voluntari. Iar intre timp, echipa lui Eugeniu Cebotaru si Alexandru Boiciuc, Academica Clinceni, s-a multumit doar cu o remiza.

Scorul partidei dintre Chindia si FC Voluntari a fost deschis abia in repriza secunda. Atacantul Daniel Popa si-a trecut numele pe lista marcatorilor, dupa ce a finalizat, fara emotii, pasa decisiva semnata de jucatorul ofensiv, Daniel Florea. Peste 17 minute, cei doi fotbalistii s-au schimbat cu rolurile. Florea a marcat si a stabilit scorul final de 2 la 0 pentru echipa din Targoviste.
 Gratie acestui rezultat, gruparea lui Vadim Rata a urcat pe locul sase in clasament, cu 19 puncte dupa 14 etape, iar FC Voluntari este pe pozitia a 12-a, la cinci lungimi distanta. Intr-un alt meci al serii, formatia lui Eugeniu Cebotaru si Alexandru Boiciuc, Academica Clinceni, s-a ales doar cu o remiza alba in duelul contra rivalilor de la Poli Iasi. Meciul a fost dominat cap-coada de jucatori alb-albastri, insa nicio ocazie periculoasa nu a fost realizata.
 Academica Clinceni se claseaza pe pozitia a patra in tabela, cu 24 de puncte la activ, in timp ce Poli Iasi este pe penultimul loc, cu doar 11 puncte acumulate.