Echipa de juniori de până la 19 ani a României a înregistrat o victorie mare în meciul de debut de la Campionatul European. În fața propriilor suporteri micii tricolori au învins-o pe Muntenegru, cu un gol marcat în minutul 90.
Meciul disputat pe Arcul de Triumf dintre echipele Under 19 ale României și Muntenegrului a început cu o dominare a tricolorilor, dar cei care au deschis scorul au fost oaspeții. Muntenegrenii au exploatat o neînțelegere în defensiva României, iar Vuk Vlahovic l-a învins pe Rafael Munteanu cu un șut plasat la colțul lung. După pauză echipa antrenată de Ion Marin a insistat în ofensivă și a reușit o revenire senzațională. Într-un final, micii tricolori au reușit să restabilească egalitatea în minutul 63, atunci când Luca Băsceanu a executat perfect o lovitură liberă, iar Emanuel Marincău a reluat mingea în poartă cu capul. Cireașa de pe tort a fost golul victoriei marcat în minutul 90 de către jucătorul Universității Craiova, David Barbu.
Astfel, România s-a impus la debutul turneului final și este pe primul loc al grupei la finalul primei etape. Spania, următoarea adversară a micilor tricolori a acumulat și ea 3 puncte. Ibericii au învins Danemarca cu 1 la 0. Duelul România - Spania, din cadrul Campionatului European Under-19, se va disputa luni, 16 iunie, pe Stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari.