Editia din 2020 a Turului Frantei, al carei start era programat la 27 iunie, la Nisa, va fi amanata, dupa ce presedintele Emmanuel Macron a anuntat interzicerea evenimentelor cu multi spectatori cel putin pana la mijlocul lunii iulie.

Potrivit presei franceze, Turul Frantei va avea loc intre 29 august si 20 septembrie, timp in care ciclistii vor trece 21 de etape. Startul va fi dat tot la Nisa, iar linia de finis a competitiei va fi la Paris. De la prima editie, in 1903, Turul Frantei a fost anulat doar in timpul celor doua razboaie mondiale.