Evolutii diferite pentru echipele romanesti in preliminariile Ligii Europa. Petrolul Ploiesti a invins, acasa, formatia Flamurtari, din Albania, cu 2 la 0. In acelasi timp, CFR Cluj a scos un egal palid in meciul cu Jagodina, din Serbia, scor 0 la 0.
In prima mansa a turului doi preliminar, Petrolul a jucat ofensiv din startul partidei. Albanezii de la Flamurtari au stat mai mult in aparare, dar au fost periculosi pe contraatac. In pauza meciului antrenorul gazdelor, Razvan Lucescu, a efectuat o schimbare inspirata. El l-a introdus in teren pe olandezul Gevaro Nepomuceno. In minutul 77 acesta a marcat primul gol al echipei romanesti.
Golul i-a descatusat pe gazde, care au atacat in valuri si au punctat inca o data, prin Toto Tamuz. Petrolul a castigat prima mansa a turului doi preliminar din Liga Europa, cu Flamurtari, scor 2 la 0. Tot aseara, o alta echipa din Romania, CFR Cluj a jucat, acasa, contra formatiei Jagodina, din Serbia. Feroviarii nu au reusit sa deblocheze poarta adversa, iar meciul s-a incheiat nedecis, scor 0 la 0. Intre timp, rusii de la FC Krasnodar au invins-o in deplasare pe Sillamae, din Estonia, cu scorul de 4 la 0. Meciurile retur a rundei a doua preliminare a Ligii Europa se vor disputa peste o saptamana.

