Milsami Orhei, o forta ofensiva impresionanta in Campionatul Moldovei. Vulturii au invins-o, acasa, pe FC Ungheni, scor 4 la 0 si sunt lideri in clasament. Milsami a marcat 26 de goluri in primele 10 etape ale competitiei.
Nou-promovata FC Ungheni a rezistat 21 de minute la Orhei. Echipa gazda a inscris prin Eugen Sidorenco si a pornit, astfel, masina de goluri. Peste 11 minute, Artsem Rakhmanau s-a demarcat in careul advers si a dublat avantajul celor de la Milsami. Dupa pauza, discipolii lui Andrian Sosnovschi au continuat sa atace. Igor Banovic a punctat pentru 3 la 0, iar ultimul cuvant l-a avut de spus Ilya Zhigulev, cu o executie magistrala.
Andrian SOSNOVSCHI, ANTRENOR MILSAMI ORHEI “Se vedea ca baietii au avut dorinta de a invinge, de a obtine aceste 3 puncte foarte importante pentru noi.”
Dupa victoria de ieri, Milsami a devenit lider in Divizia Nationala, cu 21 de puncte. Sheriff Tiraspol a facut un pas gresit – a remizat pe terenul formatiei Petrocub-Hancesti, scor 0 la 0. Intr-o alta partida, Zaria Balti a pierdut, acasa, in fata celor de la Speranta Nisporeni, scor 0 la 2.
Victor Plamadeala si Kastan Igwe au marcat golurile. Astfel, in Campionatul Moldovei, liderul Milsami este urmat la 2 puncte de Sheriff si la 3 puncte – de Dacia. Zimbru Chisinau ocupa pozitia a patra.

