Fanii clubului Eintracht Frankfurt au inceput fiesta imediat dupa performanta inregistrata de favoritii lor in Liga Europei. Chiar daca o mare parte din suporteri nu au plecat in Spania, acolo unde s-a desfasurat finala, peste 50 de mii de microbisti au urmarit meciul pe stadionul formatiei din Germania.

Penalty-ul decisiv, care a fost marcat de Rafael Borre, i-a adus in delir pe fanii prezenti pe arena din Frankfurt. Suporterii au avut acces chiar si pe gazon. Acestia s-au inghesuit sa vada meciul pe patru ecrane uriase, care difuzau partida desfasurata in Spania.

Aproximativ 38 de mii de spectatori au fost prezenti in tribunele stadionului “Ramon Sanchez Pizjuan”, din Sevilla. Ambele cluburi au fost nemultumite de numarul mic de bilete puse la dispozitie.

Suporterii celor doua echipe s-au si provocat reciproc. Au fost mai multe ciocniri intre taberele lor. Cativa fani ai lui Eintracht Frankfurt au fost arestati.