Federatia rusa de atletism a anuntat ca se va adresa instantelor de judecata in cazul in care sportivilor sai nu li se va permite participarea la competitii macar sub drapel neutru. Anuntul a fost facut ieri, de presedintele Evgheni Iurcenko.

Privarea atletilor nostri si de acest statut este o incalcare monstruoasa a drepturilor sportivilor. Cred ca este necesar sa-i aparam in instanta, a spus Iurcenko. Aceasta decizie a fost luata, dupa ce saptamana trecuta, federatia internationala de atletism a anuntat inghetarea temporara a procesului de reintegrare a sportivilor rusi sub drapel neutru, in urma deciziei Rusaf de a nu plati la timp amenda pentru incalcarea normelor antidoping.