Finala cu incidente la turneul de Mare Slem de la Roland Garros, castigat de spaniolul Rafael Nadal. Ultimul act din concursul masculin a avut parte de un moment unic in tenisul mondial. Un spectator a intrat pe teren cu o torta aprinsa. El a fost insa imobilizat imediat de fortele de ordine.


Finala de la Roland Garros, dintre Rafael Nadal si David Ferrer, a fost intrerupta de doua ori din cauza incidentelor petrecute pe Arena Philippe Chatrier. In setul al doilea, la scorul de 6 la 3 si 5 la 1 pentru Nadal, un spectator, care purta o masca, a patruns pe teren cu o torta aprinsa. Fortele de securitate au rectionat imediat si l-au imobilizat. Spectatorul s-a dovedit a fi un activist care se declara impotriva recentei legalizari a casatoriilor intre persoanele de acelasi sex in Franta. Incidentele nu l-au speriat insa pe spaniolul Rafael Nadal, care a castigat pentru a opta oara Marele Slem de la Roland Garros, un record absolut.


A fost o finala scurta in fata compatriotului sau David Ferrer. Nadal a dominat autoritar si avut nevoie de putin peste doua ore pentru a invinge cu 6 la 3, 6 la 2 si 6 la 3. Nadal este imperial pe zgura de la Paris, el are 59 de victorii si o singura infrangere. Pentru victoria de la Openul francez, Rafael Nadal a primit un cec de 1 milion 500 de mii de euro.