S-au stabilit si finalistele de la Wimbledon. Serena Williams si Angelique Kerber vor lupta pentru trofeul de la Londra. Cele doua sportive s-au mai intalnit intr-o finala de Grand Slam in acest an la Australian Open, atunci cand sportiva din Germania a castigat.

Numarul unu mondial, Serena Williams, s-a calificat in finala turneului de Grand Slam de la Wimbledon, dupa ce a invins-o categoric pe sportiva rusa, Elena Vesnina, in doar 48 de minute. In primul set Vesnina a castigat doar 2 game-uri si 3 puncte pe serviciul Serenei, iar in al doilea set sportiva din Statele Unite si-a demonstrat forta. A castigat categoric cu 6 la 0. 

In finala, Serena Williams o va intalni pe Angelique Kerber, cea care a eliminat-o chiar pe Venus Williams, sora liderei mondiale. Sportiva din Germania a castigat in doua seturi semifinala, scor 6 la 4, 6 la 4. Va fi cea de-a opta intalnire directe pentru Williams si Kerber, scorul fiind de 5 la 2 pentru sportiva americana.