Dupa un egal si doua infrangeri inregistrate cu nationala Moldovei de fotbal, fundasul Igor Armas nu se poate bucura de succes nici in tricoul formatiei FC Voluntari. Alb-negri au cedat cu 0 la 1 in duelul cu adversarii de la Chindia Targoviste si, astfel, au suferit primul esec dupa patru etape in Liga Intai din Romania.
Singurul gol al meciului a fost inscris in minutul 27, de catre mijlocasul formatiei Chindia Targoviste, Marco Dulca. Jucatorul de 21 de ani a trimis balonul, cu un sut de la linia careului mare, in plasa formatiei FC Voluntari.
Asadar, ros-albastri au obtinut trei puncte si continua lupta pentru play-off, iar echipa moldoveanului Igor Armas, care ocupa locul 12, s-a ales cu prima infrangere dupa patru etape in campionat. Intre timp, fotbalistii lui CFR Cluj s-au apropiat la un singur punct de lidera clasamentului, FCSB.
Campioana in exercitiu i-a invins, la fel, cu 1 la 0 pe rivalii de la Dinamo Bucuresti, care au incheiat partida in doar noua jucatori. Victoria pentru echipa pregatita de Eduard Iordanescu a fost adusa de atacantul Billel Omrani.

