Formula 1 se extinde. Incepand cu anul 2016, calendarul competitional va include si o cursa in capitala Azerbaidjanului. Intre timp, conducerea campionatului mondial a decis sa readuca in competitie Marele Premiu al Mexicului.

 Presedintele Formula 1, Bernie Ecclestone, si ministrul Tineretului si Sportului al Azerbaidjanului, Azad Rahimov, au confirmat, ieri, semnarea acordului de organizare a cursei in Baku. Marele Premiu al Azerbaidjanului va debuta in Formula 1 in anul 2016. Ecclestone a afirmat ca aceasta cursa va detine statutul de Grand-Prix al Europei. Ea va fi desfasurata anual, pe un circuit stradal, care imbina un stil medieval cu noile constructii moderne, cu vedere spre Marea Caspica.

Totusi, potrivit guvernului azer, proiectarea circuitului inca nu a fost finalizata. Recent, sefii Formulei 1 au anuntat ca, incepand cu anul 2015, dupa o pauza de 23 de ani, va fi organizat, din nou, Marele Premiu al Mexicului. Astfel, in sezonul urmator, cea mai cunoscuta competitie auto din lume va avea 20 de etape, iar din 2016, odata cu aparitia cursei din Azerbaidjan, 21 de etape.