Fostul mare fotbalist si antrenor, Sinisa Mihajlovic a pierdut lupta cu leucemia si a decedat la varsta de 53 de ani. Sarbul s-a stins din viata intr-un spital din Roma.

Sinisa Mihajlovic a fost diagnosticat in vara anului 2019 cu leucemie. Sarbul a luptat mult timp cu aceasta boala si intr-o perioada se simtea mai bine, insa intr-un final nu a putut sa-i opuna rezistenta. Ultima aparitie publica a lui a fost acum trei saptamani, cand s-a prezentat la lansarea unei carti.

De-a lungul carierei sale de jucator, Sinisa Mihajlovic a castigat Cupa Campionilor Europeni si Cupa Intercontinentala, alaturi de Steaua Rosie Belgrad. El a jucat pentru AS Roma, Sampdoria, Lazio si Inter Milano, unde a reusit sa cucereasca un titlu in Serie A, doua Cupe si tot atatea Supercupe ale Italiei. In total, el a bifat peste 450 de meciuri, a marcat aproape 70 de goluri si a oferit 55 de pase decisive.

Iar in postura de antrenor, sarbul a pregatit nationala tarii sale, formatiile Sporting, Fiorentina si AC Milan. Ultima lui echipa a fost Bologna, care l-a demis la inceputul lunii septembrie, dupa o colaborare de cativa ani. Motivul ar fi fost rezultatele slabe inregistrate de echipa. Sinisa Mihajlovic nu a cucerit niciun trofeu fiind in functia de antrenor.