Fotbalistul Zlatan Ibrahimovic a luat o lectie de sofat de la doi piloti din Formula 1. Charles Leclerc si Carlos Sainz Junior i-au fost profesori.

Zlatan Ibrahimovic a profitat de pauza internationala si a vizitat circuitul de antrenament al Scuderiei Ferrari. Suedezul a testat un nou supercar al producatorului italian. E vorba de Ferrari 296 GTB, care are 830 de cai putere si valoreaza aproape 300 de mii de euro. Mai intai, fotbalistul a dat o tura alaturi de Carlos Sainz Junior, iar apoi a urcat la volan. Zlatan Ibrahimovic a comentat situatia in stilul sau caracteristic.

„Cand il cumperi pe Ibrahimovic, cumperi un Ferrari.”

Ulterior, suedezul a schimbat cateva pase cu Carlos Sainz Junior. Spaniolul a dezvaluit ca este un mare amator al fotbalului.

“Incerc sa urmaresc fiecare meci din Liga Campionilor.”

Mai apoi, Charles Leclerc i-a facut o excursie fotbalistului de 40 de ani prin garajul Scuderiei Ferrari. Zlatan Ibrahimovic s-a intalnit si cu seful echipei din Formula 1, Mattia Binotto, un mare fan al clubului “Inter Milano”. Atacantul lui “AC Milan” i-a pregatit o surpriza.

“Vreau sa va fac un mic cadou. Stiu ca esti cu Inter, dar nimeni nu este perfect. Doar nu cu numele meu!”

Zlatan Ibrahimovic a devenit pilot de teste a Scuderiei Ferrari pentru o zi, in cadrul campaniei realizata de UEFA. Forul continental are o colaborare stransa cu echipa italiana din Formula 1.