Franta a fost aproape de prima infrangere, in statut de campioana mondiala. Cocosii galici au remizat cu Islanda, intr-un meci amical, in care oaspetii au condus cu 2 la 0.
Bjarnason a dat prima lovitura in amicalul jucat in Franta. L-a invins pe portar cu un sut din afara careului. Islanda a mai inscris o data, prin Arnason, dupa un corner, si surpriza se profila. Campioana mondiala, insa, nu dorea sa piarda. Mbappe a intrat pe teren, in repriza secunda si, dupa sutul lui, mingea a lovit portarul si un fundas advers, si a intrat in poarta.
In minutul 89, un fotbalist islandez a jucat balonul cu mana, in careu, iar arbitrul a dictat penalty. Mbappe a transformat lovitura si a stabilit scorul final de 2 la 2. Intr-un alt amical de aseara, Spania a invins Tara Galilor cu 4 la 1. Paco a reusit o dubla.
Sergio Ramos si Bartra au mai inscris, pentru iberici. Luni, Spania va juca impotriva Angliei, in Liga Natiunilor. Intre timp, Argentina a castigat amicalul cu Irak, scor 4 la 0. Martinez, Pereyra, Pezzella si Cervi au marcat golurile sud-americanilor. Marti, argentinienii vor juca, la fel intr-un amical, cu marea rivala, nationala Braziliei.

