Franta este noua campioana mondiala. Cocosii galici s-au impus aseara in finala de la Moscova in fata Croatiei, scor 4 la 2. Este al doilea titlu mondial pentru francezi.
Franta a cucerit pentru a doua oara in istorie Cupa Mondiala, dupa un meci splendid contra Croatiei. Francezii s-au bucurat ca niste copii de titlul mondial, iar odata cu ceremonia de premiere a inceput si ploaia pe stadionul Lujniki.
Organizatorii au fost luati prin surprindere si au gasit, initial, doar o singura umbrela - pentru Vladimir Putin. De pe stadion, sarbatoarea a continuat si in vestiar. Jucatorii au celebrat trofeul obtinut in Rusia alaturi de presedintele Frantei.
"-Voi ati castigat! Traiasca Franta!"
Fotbalistii francezi au dat buzna si la conferinta de presa a antrenorului principal. Franta s-a impus in fata Croatiei cu 4 la 2. Pentru cocosii galici au marcat Griezmann, Pogba si Mbappe. Franta a deschis scorul in minutul 18, cand Mandzukic a inscris in propria poarta.
Atacantul lui Juventus si-a reparat gafa in partea secunda, cand a profitat de greseala portarului francez. Pentru croati a mai inscris Perisic. S-a incheiat 4 la 2, iar Franta a cucerit al doilea titlu mondial din 3 finale disputate. Urmatoarea editie a Campionatului Mondial se va desfasura in Qatar, peste 4 ani.

