Gabriela Ruse și-a încheiat în această seară parcursul la Wimbledon 2025, după ce a fost învinsă în primul tur de Madison Keys, în trei seturi. Românca a avut probleme de sănătate pe tot parcursul meciului, fiind foarte răcită, relatează eurosport.ro.

Gabriela Ruse a fost eliminată dramatic în această seară, în primul tur de la Wimbledon, după ce a cedat în trei seturi în fața lui Madison Keys (locul 8 WTA), scor 7-6 (4), 5-7, 5-7, după două ore și 41 de minute de joc.

Primul set a început cu Madison Keys la serviciu. Americanca a câștigat acel game, dar apoi le-a pierdut pe următoarele 3, Gabi Ruse reușind să preia conducerea. Ulterior, campioana de la Australian Open a revenit și a egalat.

Sportiva noastră a reușit apoi un nou break și, după un serviciu câștigat la 0, a ajuns să conducă cu 5-3. Keys a împiedicat-o pe Ruse să pună rapid capăt setului. Jucătoarea de pe locul 8 WTA a făcut 3 game-uri la rând, iar tabela a indicat 6-5.

Ruse a egalat încă o dată și a trimis setul în tiebreak, unde a avut o prestație foarte solidă, conducând cu 5-0 și 6-3 înainte de a-și adjudeca setul cu 7-4.

În setul 2, americanca a început cu un break obținut la capătul celui mai lung game al partidei, dublându-și imediat avantajul de pe tabelă. Ulterior, Ruse și-a făcut serviciul și a făcut 1-2 înainte de a cere un timeout medical.

Românca este foarte răcită și a tușit destul de mult pe toată durata partidei, astfel că a avut de intervenția medicului, care i-a acordat câteva îngrijiri pe teren și apoi la vestiar.

Ulterior, sportiva noastră a revenit pe teren și a făcut un break, restabilind egalitatea, dar Keys și-a refăcut avantajul, după ce a câștigat două game-uri cu doar un punct pierdut.

Gabriela Ruse, meci superb împotriva campioanei de la Australian Open

Jocul s-a echilibrat apoi și fiecare sportivă a reușit să-și facă următoarele servicii. Gabriela a reușit inclusiv să evite câștigarea setului de către jucătoarea din SUA cu 6-3, deși la scorul de 5-3 a servit în timp ce piciorul drept îi tremura extrem de puternic.

Mai apoi, în ciuda stării de rău, Ruse a recuperat break-ul și a egalat, scor 5-5, prelungind setul secund. Keys a evitat, însă, tiebreak-ul și, după ce a câștigat două game-uri la rând, a trimis partida în decisiv.

Favorita numărul 6 de la Wimbledon a început și setul 3 cu un break, pe care l-a confirmat apoi pe propriul serviciu, luând un avans confortabil pe tabelă în condițiile în care Gabi a rămas fără energie în această ultimă parte a jocului.

Partida s-a echilibrat și românca nu a mai cedat niciun serviciu din următoarele 4, iar la scorul de 5-4 pentru Keys a făcut break-ul după un punct superb, restabilind egalitatea.

Americanca a preluat din nou conducerea după ce a câștigat pe serviciul adversarei, iar apoi a pus capăt jocului cu un game câștigat cu 40-30.

Pentru sportiva din SUA urmează duelul cu Olga Danilovic (locul 37 WTA), care a învins-o astăzi în manșa inaugurală pe Shuai Zhang (locul 124 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4.