Gama Cahul isi mareste sansele la titlu, in Campionatul Moldovei la baschet. Echipa din sudul tarii a invins, astazi, formatia Universitatii de Medicina si are 6 puncte din 8 posibile.

Gama Cahul a venit in vizita la echipa Universitatii de Medicina, dar s-a simtit ca acasa. Oaspetii au castigat prima repriza cu 17 la 9. USMF si-a revenit, apoi, si a jucat mai bine, iar Stanislav Abbasov a condus atacurile gazdelor. La capatul reprizei a treia, Gama avea un avans de doar 6 puncte, insa, in ultima parte a meciului, a spulberat sperantele gazdelor.

Formatia din Cahul a dominat autoritar, iar fratii Romanov au fost cei mai buni, in teren. Gama a castigat partida cu 81 la 62. 
 

Unul dintre jucatorii de baza ai echipei Gama este Kevin, care vine din Congo. Acesta traieste de 2 ani in Moldova si isi face studiile la Facultatea Relatii Internationale de la ULIM. 

KEVIN, BASCHETBALISTUL ECHIPEI GAMA: " Deja de 10 ani joc baschet. Asa am crescut – imbin sportul cu studiile. Sa joc pentru Gama Cahul e o oportunitate mare. Sunt foarte onorat. Cu baietii, avem o prietenie foarte dezvoltata, iesim impreuna si ne intelegem bine. " 

" Astazi, am luptat aproape pana la final, dar nu am rezistat si am pierdut. Cred ca vom avea meciuri mai bune, vom prinde ritmul, pentru ca avem o echipa noua. " 

Gama Cahul are 6 puncte si ocupa locul 3 in clasamentul Diviziei Nationale. Tighina si Donbaschet impart fotoliul de lider, cu cate 8 puncte acumulate.