Cel mai asteptat meci din sferturile UEFA Euro 2016 este in aceasta seara, LIVE, de la 22:00 la ProTV. Doua dintre favoritele castigarii titlului european se intalnesc intr-un meci care se anunta incendiar.
Meciul din aceasta seara se joaca la Bordeaux.
"Germania e cea mai puternica echipa din lume, o echipa completa, rezultatul unei miscari importante din fotbal. Au talent, tehnica, fizic, principii de joc, organizare, vedete care se un la dispozitia grupului, au tot ce le trebuie pentru a fi o nationala mare. Noi va trebui sa fim buni in a imita Germania la anumite aspecte. Ne vom juca propriile carti, stiind care sunt atuurile si punctele slabe ale adversarilor, asa cum s-a intamplat si cu Spania", a declarat astazi selectionerul italian Antonio Conte.
"In aceasta saptamana am analizat echipa Italiei si am urmarit jocurile lor. Ei nu au calitate doar pe faza defensiva, de asemenea, gasesc solutii bune si in atac. Bineinteles ca stiu cum sa se apere, dar ne-am pregatit pentru asta si am analizat mai multe aspecte, deci cred ca suntem pregatiti. Jucatorii sunt foarte concentrati, dar tensiunea exista mereu in aceste meciuri eliminatorii. Echipa a lucrat foarte bine, cu multa concetrare, dar au fost si momente de relaxare. Mereu trebuie pastrat acest echilibru.
Diferenta o vor face micile detalii. Avem propriile idei despre cum vom juca in atac si in aparare, aproape ca totul este pus la punct. Sumtem constienti de forta noatra. Am auzit despre accidentarea lui De Rossi, nu stiu daca va evolua in meciul de sambata. Italia este o echipa foarte mobila in linia de mijloc si are solutii pentru a inlocui pe oricine. Il consider pe De Rossi un jucator foarte important pentru ei, dar, in final, italienii sunt oricum puternici", a declarat si antrenorul Germaniei Joachim Low.
ECHIPELE PROBABILE:
Germania: Neuer - Kimmich, Boateng, Hummels, Howedes - Kroos, Khedira - Muller, Ozil, Draxler - Gomez
Italia: Buffon - Barzagli, Bonucci, Chiellini - Florenzi, Sturaro, Parolo, Giaccherini, De Sciglio - Pelle, Eder
Tactica pusa la cale de Conte
Cu o echipa lipsita de vedete, nationala Italiei e condusa de propriul antrenor catre finala de la EURO. Antonio Conte a surprins Europa la acest turneu final cu o echipa extrem de disciplinata, asezata excelent in teren, scrie sport.ro.
Ca de obicei, apararea e punctul forte al Italienilor. Conte a demonstrat ca sistemul cu trei fundasi nu este demodat, ba chiar l-a dus la rang de arta. Au incercat si alte echipe sa joace cu trei fundasi la acest turneu european, dar au esuat complet. Nu si Italia, care se bazeaza pe trei jucatori de talei mondiala, Barzagli, Bonucci si Chiellini.
Cu un Buffon la fel de bun ca in vremurile bune in poarte, si cu o pereche ce functioneaza excelent in atac, Pelle si Eder, nationala Italiei e capabila sa surprinda campioana mondiala Germania diseara.
Italia joaca in 3-5-2, cu extremele care patruleaza excelent flancurile si care asigura superioritate atunci cand colaboreaza cu mijlocasii centrali. In energia mijlocasilor italieni mai sta forta Italiei, iar Conte va trebui sa-i gaseasca un inlocuitor demn accidentatului De Rossi, se arata in o analiza facuta de Martin Keown pentru Daily Mail, fostul fundas al lui Arsenal si al nationalei Angliei.


