Pe circuitul splendid de pe strazile orasului Baku a fost desfasurat Marele Premiu al Europei. Germanul Nico Rosberg, de la Mercedes, a pornit din pole-position si a dominat cursa de la inceput pana la sfarsit. Conationalul sau, Sebastian Vettel, din echipa Ferrari, a incercat sa tina ritmul, dar nu a reusit sa-l depaseasca pe liderul sezonului. Rosberg s-a impus cu un avans de aproape 17 secunde fata de Vettel.
Surpriza cursei de la Baku a fost mexicanul Sergio Perez, din echipa Force India Mercedes, care a venit al treilea. Britanicul Lewis Hamilton a incheiat cursa abia pe locul 5. Dupa victoria istorica din capitala Azerbaidjanului, Rosberg si-a marit avansul in fruntea clasamentului general. Germanul are 142 de puncte, iar coechipierul Hamilton – 117. Urmatoarea etapa a campionatului mondial de Formula 1 va avea loc in Austria, pe 3 iulie.

