Gol de senzatie reusit de atacantul nationalei Angliei, Marcus Rashford. Acesta a marcat cu un sut de la 25 de metri in amicalul cu echipa din Costa Rica. Englezii au castigat meciul.

Rashford a sutat formidabil de la aproximativ 25 de metri si nu i-a lasat nicio sansa unuia dintre cei mai buni portari din lume, Keylor Navas, de la Real Madrid. Rashford spera sa-l convinga pe selectioner sa-l puna titular la meciurile de la mondial.

Anglia si-a jucat, aseara, ultimul test inainte de turneul final. La Leeds, a invins Costa Rica, scor 2 la 0. Welbeck a marcat si el. Englezii debuteaza la mondial cu un meci impotriva Tunisiei, pe 18 iunie.

Tot aseara, la Lisabona, nationala Portugaliei a facut show in partida cu Algeria. Guedes a deschis scorul, iar Bruno Fernandes a dublat avantajul lusitanilor, din centrarea lui Cristiano Ronaldo.

Dupa pauza, Guedes a inscris din nou si Portugalia a castigat meciul cu 3 la 0. La finalul partidei, Cristiano Ronaldo a ramas pe teren pentru a juca cu fiul sau si cel al fundasului Pepe. Campioana europeana urmeaza sa joace in primul duel de la mondial, impotriva Spaniei, pe 15 iunie.