Gruparea Barcelona este pe val in Euroliga de Baschet. Aseara, catalanii i-au invins cu o diferenta de doar patru puncte pe adversarii de la Zenit Sankt Petersburg. Gratie acestui rezultat, echipa blaugrana a bifat al cincilea succes consecutiv si ocupa pozitia de lider in clasament.

Jucatorii legitimati la formatia Barcelona au inceput ca din tun partida. Catalanii au dictat legea pe teren pana la sfarsitul celui de-al treilea sfert, cand aveau un avantaj de aproape 20 de puncte. Totusi, in ultima parte a meciului, adversarii de la Zenit Sankt Petersburg au fortat si au fost aproape de a trece duelul in prelungiri, insa nu a fost sa fie asa. Intr-un final, echipa blaugrana s-a impus cu 85 la 81 si ocupa pozitia de lider in clasamentul Euroligii de Baschet.

Intre timp, dupa doua esecuri consecutive, baschetbalistii lui Bayern Munchen s-au bucurat de un rezultat pozitiv. Bavarezii au avut parte de un duel dificil contra rivalilor de la Khimki Moscova. Nemtii s-au impus cu o diferenta de doar doua puncte, scor 95 la 93, iar omul meciului a fost desemnat Alexey Shved din lotul echipei din Federatia Rusa. Jucatorul de 32 de ani a acumulat 32 de puncte, a facut trei recuperari si a oferit 11 pase decisive, insa formatia sa asa si nu a invins.