Unul dintre cei mai buni schiori din lume, elvetianul Daniel Albrecht, a ajuns în stare grava la spital dupa ce s-a accidentat grav în timpul unui antrenament.

Schiorul elvetian Daniel Albrecht s-a accidentat grav în urma unei caderi la viteza de aproximativ 140 de kilometri pe ora. El a suferit o hemoragie cerebrala si alte traumatisme. Elvetianul a primit primele îngrijiri chiar pe pârtie, timp de 20 de minute, dupa care a fost transportat cu elicopterul la un spital din apropiere. Acolo, sportivul si-a revenit, însa medicii l-au indus în coma artificiala, pentru a-l putea transporta la un spital din orasul austriac Innsbruck, unde va fi supus unei terapii intensive.