In Europa League s-au decis primele 4 echipe calificate din play-off. AS Roma, Arsenal, Leicester si Hoffenheim merg in primavara europeana chiar dupa a patra runda a grupelor. 

Romanii de la CFR Cluj au avut parte de ghinion aseara in Liga Europei. Elevii lui Dan Petrescu au fost invinsi de formatia italiana AS Roma, dupa doua faze gresite. Mai intai a fost autogolul lui Debeljuh, dupa care AS Roma a marcat printr-un penalty controversat. 

Astfel, CFR Cluj ramane cu 4 puncte in grupa A, in timp ce AS Roma deja este calificata, indiferent de ultimele 2 rezultate.

In grupa B prima formatie care merge in saisprezecimile competitiei este clubul de fotbal englez, Arsenal. Asta dupa ce tot ieri tunarii s-au impus in deplasare in fata lui Molde, cu 3 la 0. Toate reusitele au fost marcate in repriza secunda a meciului, de Pepe, Nelson si Balogun.

O alta formatie engleza ce s-a calificat deja in play-off este Leicester. Vulpile au avut parte de un meci mai complicat si au remizat cu Braga, scor 3 la 3. Totusi, acest rezultat a fost suficient pentru a merge in primavara europeana deja dupa a patra runda din grupa.

Cea care a inchis lista echipelor calificate in saisprezecimile competitiei este Hoffenheim. Nemtii au reusit a patra victorie consecutiva, scor 2 la 0, in deplasare la Slovan Liberec

Golul serii in Liga europei a venit din partea jucatorului echipei Tottenham, Harry Winks, care l-a invins pe portarul celor de la Ludogorets cu o reusita de la mijlocul terenului. Londonezii s-au impus cu 4 la 0.