Campioana mondiala nu are emotii in calificari. Nationala Germaniei a castigat clar si al doilea meci din grupa, cu Cehia. Totodata, Anglia a obtinut o victorie cu un nou antrenor.
Germania a inceput superb preliminariile Campionatului Mondial din 2018, care va avea loc in Rusia. In prima etapa, bundesteam a batut Norvegia cu 3 la 0, iar aseara a primit vizita Cehiei, la Hamburg. Deja in minutul 13, o combinatie frumoasa a nemtilor a dus la deschiderea scorului. A marcat Muller. Cehii au avut cateva ocazii bune de gol in repriza secunda, insa tot Germania a continuat sa inscrie. Kroos a facut 2 la 0.
Mai tarziu, Muller a reusit dubla. Germania are 6 puncte in grupa C, la fel si Azerbaidjanul, care, tot ieri, a invins Norvegia cu 1 la 0. In acelasi timp, in grupa F, Anglia a jucat primul meci sub conducerea selectionerului Gareth Southgate. Englezii s-au impus in fata Maltei, scor 2 la 0. Sturridge si Dele Ali au marcat.
Nationala Angliei are 6 puncte la activ, in grupa F. Scotia si Slovenia au cate 4 puncte.

