Inter Milano este noua campioană a Italiei. Gruparea antrenată de Simone Inzaghi și-a asigurat matematic titlul cu 5 etape până la sfârșitul sezonului. Victoria decisivă a fost obținută în mare stil. Inter s-a impus în derby-ul contra rivalei din oraș, AC Milan.
Inter și AC Milan ocupă primele poziții în campionatul Italiei, iar diferența înainte de meciul direct era de 13 puncte. Astfel, Inter avea nevoie de victorie pentru a câștiga titlul și a se relaxa în ultimele 5 etape. Rivalele din oraș împart același stadion, dar, cel puțin formal, AC Milan a fost gazda celebrului „Derby della Madonnina” pe San Siro, unde fanii s-au întrecut în coregrafii superbe. Inter a preluat conducerea din minutul 18, când fundașul Francesco Acerbi a înscris cu capul. Ocaziile au curs la ambele porți, iar în debutul reprizei secunde, nerazzurii și-au dublat avantajul prin Marcus Thuram.
AC Milan a mărit turațiile pe final, iar Fikayo Tomori a redus din diferență. Echipa lui Stefano Pioli era în căutarea golului egalizator pentru a evita să vadă bucuria rivalilor după meciul direct, iar odată cu trecerea timpului tensiunea creștea. În prelungiri, frustrarea rossonerilor a ieșit la iveală, iar jucătorii s-au îmbrâncit și s-au luat de gât. La două faze diferite au fost eliminați trei fotbaliști: Dumfries, de la Inter, și fundașii Theo Hernandez și Calabria, de la AC Milan.
Pentru Inter nu a mai contat, deoarece victoria cu 2 la 1 a fost suficientă pentru a câștiga titlul. Fotbaliștii au început sărbătoarea pe teren. Pentru tehnicianul Simone Inzaghi este primul trofeu din Serie A în calitate de antrenor, iar pentru Inter – al 20-lea din istorie, ironia făcând ca AC Milan să rămână în urmă și la acest capitol, având 19 titluri în palmares. Inter și-a adăugat a doua stea pe emblemă, ce semnifică cele 20 de triumfuri în Serie A.
Inter, AC Milan și Juventus formează podiumul în Italia. Pe locul 4 se află surprinzător Bologna, care a mărit diferența față de treapta a cincea, ocupată de AS Roma până la 7 puncte. Bologna a învins ieri lupii cu 3 la 1 în deplasare. Roma lui De Rossi însă are mari șanse să ajungă în Liga Campionilor în următorul sezon, deoarece noul format al competiției presupune mărirea numărului de echipe participante, iar Italia este printre favorite la primirea celui de-al cincilea loc, datorită coeficientului bun în top-ul UEFA.

