Irina Begu nu a reusit sa-i tina piept fostei lidere mondiale, Maria Sharapova. Tenismena romana a cedat in doua seturi meciul cu jucatoarea rusa, la turneul de la Madrid. Intre timp, sarbul Novak Djokovic a inceput cu dreptul competitia.


Dupa 4 infrangeri consecutive, Maria Sharapova a venit la Madrid si a invins-o pe Mihaela Buzarnescu, iar in turul doi a dat piept cu o alta romanca, Irina Begu. A fost un prim set echilibrat, decis pe final.

Sharapova, clasata acum cu 14 pozitii mai slab decat Begu, in topul mondial, s-a impus cu 7 la 5. Cea de-a doua parte a meciului nu a avut istoric. Sharapova a dominat si a castigat cu 6 la 1. 

Sharapova, campioana la Madrid, in 2014, s-a calificat in optimi de finala, unde va juca impotriva tenismenei franceze Kristina Mladenovic. Intre timp, pe tabloul masculin al turneului, sarbul Novak Djokovic si-a castigat primul meci. L-a invins pe japonezul Kei Nishikori cu 7 la 5 si 6 la 4.  Djokovic a fost campion la Madrid, in 2011 si 2016.