Iar pe tabloul feminin, lidera mondială Iga Swiatek este de neoprit. Tenismena din Polonia a reușit a 10 victorie consecutivă și s-a calificat în semifinale la Mastersul de la Roma.

Campioană în acest an la Doha, Indian Wells și Madrid, Iga Swiatek, principala favorită a turneului de la Foro Italico își continuă evoluția impecabilă în sezonul de zgură. Iga Swiatek a avut parte de o victorie la pas la Roma, în duelul cu Madison Keys și a ajuns în acest moment la 10 victorii la rând. Poloneza nu a avut niciun fel de emoție în duelul cu americanca, pe care a învins-o într-o oră și 26 minute, cu 6 la 1 și 6 la 3.

Este a doua victorie trasă la indigo, în mai puțin de două săptămâni, pe care o obține Iga Swiatek în fața americancei Madison Keys. Cele două s-au întâlnit și la Madrid, iar atunci s-a înregistrat același scor a fost tot 6 la 1 și 6 la 3 pentru lidera WTA.
Iar România a rămas fără nici o tenismenă la Roma, după ce aseară a pierdut și Irina Begu. Clasată pe locul 161 în lume, Begu a cedat categoric, fiind învinsă de americanca Danielle Collins cu 6 la 0 și 6 la 3.