Lionel Messi a avut o nouă prestație superbă în campionatul Statelor Unite. Campionul mondial a reușit două goluri și o pasă decisivă pentru echipa sa. Inter Miami se menține astfel pe primul loc în Conferința de Est.

Inter Miami a urcat pe poziția de lider, după ce a obținut a 5-a victorie a sezonului. Echipa lui Lionel Messi a întors scorul în deplasarea de la Nashville. Gazdele au deschis scorul repede, în minutul 2, dar Nashville nu a condus prea mult. Starul Lionel Messi a restabilit egalitatea în minutul 11, din pasa lui Luis Suarez.

Apoi argentinianul a pasat decisiv în minutul 39 pentru reușita lui Sergio Busquets. Messi a centrat la colțul scurt din corner, iar mijlocașul iberic a reluat pe spate, iar Miami a preluat conducerea. Scorul final al partidei a fost stabilit tot de Lionel Messi. Golgheterul argentinian a transformat o lovitură de la 11 metri fără emoții. Astfel, Inter Miami a obținut cele trei puncte, trecând peste New York Red Bulls în clasament, dar newyorkezii au un meci mai puțin disputat. Lionel Messi a ajuns la 7 goluri în acest sezon de Major League Soccer, fiind pe locul 2 în clasamentul golgheterilor, unde doar Cristian Arango de la Real Salt Lake are mai multe reușite, 8. În vârstă de 36 de ani, argentinianul are 9 goluri și 5 pase decisive în toate competițiile pentru Miami, în acest sezon. Următorul meci al echipei patronate de David Beckham va fi tot în deplasare, împotriva celor de la New England, pe 28 aprilie.