Lionel Messi va ramane la FC Barcelona cel putin pana la anul. In varsta de 32 ani, jucatorul argentinian este legat prin contract de gruparea catalana pana in 2021, dupa care va avea ocazia sa plece liber la orice alta formatie.
Unul dintre cluburile care si-au manifestat in ultima perioada interesul de a-l recruta pe Messi este Inter Milano, club la care evolueaza colegul acestuia din nationala Argentinei, Lautaro Martinez.
Lionel Messi si-a petrecut intreaga sa cariera la gruparea de pe Camp Nou si nu si-a ascuns niciodata dorinta de a-si incheia cariera la FC Barcelona, club cu care a castigat de zece ori campionatul Spaniei, precum si patru trofee ale Ligii Campionilor, intre alte titluri.

