Liverpool si Chelsea s-au calificat in urmatoarea etapa a Cupei Angliei, dupa ce au trecut, fara dificultate, de Everton si Nottingham. In schimb, Tottenham a obtinut doar o remiza si va fi nevoita sa rejoace partida cu o formatie din Championship.

Liverpool a castigat derby-ul Merseyside contra lui Everton cu scorul de 1 la 0. Trupa lui Klopp a trecut fara probleme de runda a patra din Cupa Angliei, desi a iesit pe teren cu o echipa foarte tanara. Golul calificarii a fost inscris de Curtis Jones, un mijlocas de numai 19 ani.

In alta confruntare, Chelsea a marcat de doua ori si a lasat poarta neatinsa in meciul contra lui Nottingham. Echipa lui Lampard a dictat legea pe teren si doar o data Forest a reusit sa suteze pe planul portii. 

Tot aseara, Tottenham a terminat la egalitatea cu Middlesbrough, scor 1 la 1. Echipa din Championship a inceput bine partida si chiar a deschis scorul. Dupa pasa lui Saville, atacantul gazdelor, Ashley Flecher a iesit fata in fata cu portarul londonez si a finalizat perfect.

Totusi, peste cateva minute echipa lui Mourinho a egalat datorita performantei lui Lucas Moura. Astfel, partida s-a incheiat cu scorul de 1 la 1. Cele doua formatii sunt nevoite sa rejoace meciul pentru a decide cine merge in etapa urmatoare.