În ciuda campaniei impresionante, Real Madrid nu și-a atins una dintre ținte. Marea rivală, FC Barcelona, i l-a furat de sub nas pe Rodri, mijlocașul desemnat cel mai bun fotbalist de la Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic. Catalanii ar fi ajuns la un acord cu fotbalistul, dar trebuie să se înțeleagă și cu Manchester City.

Rodri, căpitanul Spaniei și cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, este foarte aproape de un transfer la Barcelona. Deși Real Madrid l-a vrut pentru a-și întări mijlocul terenului, presa spaniolă scrie că formația catalană a ajuns deja la un acord cu fotbalistul pentru un contract pe patru ani și un salariu de aproximativ 15 milioane de euro net pe sezon. Agentul lui Rodri a confirmat că mijlocașul își dorește mutarea pe Camp Nou. 

Barcelona ar fi oferit aproape 50 de milioane de euro celor de la Manchester City, însă englezii cer mai mult, după ce Real era dispusă să plătească 60 de milioane pentru Balonul de Aur din 2024, rămas cu un singur an de contract la City. Dacă transferul se va realiza, Barcelona își va lua revanșa după ce l-a ratat pe Bernardo Silva, ajuns între timp la rivala din Madrid.