Manchester City a câștigat al patrulea titlu consecutiv în Premier League, nici o echipă din Anglia nu a mai reușit acest lucru. Arsenal și Liverpool au completat podiumul. Chiar dacă City a devenit campioană, pe Anfield, la despărțirea de Jurgen Klopp a fost un show de neuitat.
Premier League a ajuns la final, iar Manchester City a câștigat din nou titlul, al patrulea consecutiv. Jucătorii au sărbătorit direct pe stadion alături de fani.
În meciul cu trofeul pe masă pe Etihad Stadium, Manchester City a trecut cu 3 la 1, de West Ham United. Pentru cetățeni s-a remarcat, cel mai bun jucator din Premier League din acest an, Phil Foden care a reușit dubla în minutele 2 și 18.
Mohamed Kudus a redus din diferență înainte de pauză pentru oaspeți, dar emoțiile au fost spulberate în startul părții secunde, atunci când Rodri a dus scorul la 3 la 1, iar City s-a încoronat din nou campioană. Cetățenii cuceresc al zecelea titlu din istorie. Aflat de aproape opt ani la Manchester City, Pep Guardiola își trece în palmares al șaselea său titlu pe banca englezilor.
Pep GUARDIOLA, ANTRENOR MANCHESTER CITY: „Am făcut ceva incredibil, am câștigat de 6 ori campionatul în 7 ani. Echipa m-a surprins, organizarea m-a surprins, este un club incredibil.”
Între timp, rivala Arsenal s-a chinuit în ultima rundă cu Everton, pe care a învins-o cu 2 la 1. Golul victoriei a venit târziu în minutul 88 și a fost marcat de Kai Havertz. Astfel tunarii încheie campionatul pe locul secund, cu două puncte mai puțin.
Dar show-ul serii a fost pe Anfield, acolo unde Liverpool a batut-o cu 2 la 0 pe Wolves și a încheiat campionatul pe locul 3.
La final cormoranii au oferit o serie de momente emoționante la despărțirea de antrenorul neamț Jurgen Klopp. Tehniciaunul german a fost aplaudat la scenă deschisă de miile de spectatori prezenți în tribune.
Jurgen KLOPP, ANTRENOR FC LIVERPOOL: „Sunt atât de fericit! Nu-mi vine să cred cât de fericit sunt: de voi, de atmosferă, de meci, de faptul că fac parte din această familie. De noi, de faptul cum sărbătorim, este incredibil. Mulțumesc!”
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

