Manchester City a facut spectacol si in ultima etapa din Premier League. Cetatenii au invins-o aseara pe Brighton cu scorul de 4 la 1 si au castigat al doilea titlu consecutiv in Anglia. Echipa lui Guardiola a incheiat sezonul cu 98 de puncte, cu unul mai mult decat Liverpool.
Dramatismul a prins cote maxime in Premier League, iar titlul s-a decis in ultima etapa. Manchester City i-a intalnit pe cei de la Brighton si a inceput in forta cu un asalt continuu. Cetatenii au tremurat insa cateva clipe, cand Brighton a deschis scorul prin Glenn Murray in minutul 28. Totusi, Aguero a avut nevoie de cateva secunde pentru a egala, dupa care Laporte a dus scorul la 2 la 1 cu o lovitura superba de cap.
Dupa pauza City nu a incetat sa atace poarta adversa, iar Mahrez a ridicat scorul la 3 la 1, printr-o executie superba.
Gundogan a marcat si el in minutul 72 si a stabilit scorul final de 4 la 1. Dupa o lupta dusa pana la ultimul meci cu rivala Liverpool, cetatenii au castigat titlul la doar un punct diferenta. Tot aseara Liverpool s-a impus cu 2 la 0 in fata celor de la Wolves. Ambele goluri i-au apartinut lui Sadio Mane. Senegalezul a reusit al 22-lea gol al sezonului si i-a egalat la titlul de golgheter pe colegul Mohamed Salah si pe atacantul lui Arsenal, Pierre-Emerick Aubameyang.
Pe langa City si Liverpool, in sezonul urmator al Ligii Campionilor vor mai evolua Chelsea si Tottenham, care au incheiat pe locurile 3 si 4 respectiv, iar Arsenal si Manchester United vor juca in Europa League. Primul esalon al fotbalului englez a fost parasit de Cardiff, Fulham si Huddersfield, care au retrogradat.

