Manchester City este la un pas de titlu în campionatul Angliei. Cetățenii și-au respectat statutul de favoriți și au învins-o pe Tottenham, cu 2 la 0, într-o partidă restantă. Înainte de ultima rundă, City are 2 puncte peste Arsenal.
Formația antrenată de Pep Guardiola, Manchester City, a mai trecut un test important și este la 90 de minute de un nou titlu de campioană în Anglia. Cu românul Radu Drăgușin titular, cetățenii nu au reușit să marcheze în prima repriză, în fața celor de la Tottenham. Drăgușin a avut o evoluție bună și a fost decisiv în minutul 45, când nu le-a oferit șansa oaspeților să înscrie, respingând cu capul din fața porții. Însă imediat după pauză Erling Haaland a marcat dintr-o pasă a geniului Kevin de Bruyne și i-a dus pe cetățeni în avantaj.
Golgheterul campionatului, Haaland, a reușit dubla în prelungiri, când a înscris dintr-un penalty. Astfel, norvegianul are cele mai multe goluri înscrise în acest sezon în Premier League, 27 la număr. Grație victoriei, Manchester City a urcat pe primul loc cu un avans de două puncte în fața lui Arsenal. Îndiferent de ce se va întâmpla în celelalte partide din ultima etapă, cetățenii au nevoie de o victorie, pe teren propriu cu West Ham United, pentru a deveni campioni pentru al patrulea an la rând. Echipa de pe locul secund, Arsenal Londra va primi vizita celor de la Everton și doar poate spera că City se va încurca.

