Manchester United continua ascensiunea in Anglia. Echipa antrenata de Louis Van Gaal s-a impus ieri in deplasare pe terenul celor de la Southampton si a ajuns la cea de-a cincea victorie consecutiva in campionat. United a urcat pe locul 3 in Premier League.

Manchester United a inceput bine partida din deplasare de la Southampton. Dupa 12 minute de la fluierul de start olandezul Robin Van Persie a profitat de o greseala in apararea adversa si a inscris cu un sut plasat pe langa portar. La pauza insa s-a plecat la egalitate. In minutul 31 gazdele au facut 1 la 1, cand Graziano Pelle a sutat puternic din doar cativa metri si l-a invins pe De Gea. Avea sa fie insa seara lui Van Persie care in minutul 71 a reusit dubla. Olandezul a fructificat o centrare buna venita din de la Wayne Rooney si a inscris pentru 2 la 1, stabilind scorul final.

In urma acestui gol, Van Persie a intrat in topul celor mai buni zece marcatori din istoria campionatului englez. Totodata Manchester United ajunge la cea de-a cincea victorie consecutiva in Premier League si a urcat pe locul al treilea, cu 28 de puncte, la cinci puncte in spatele rivalilor din oras, Manchester City. Lider in Anglia este Chelsea care are 36 de puncte dupa 15 etape.