Manchester United continua lupta pentru trofeul Europa League. Diavolii rosii s-au calificat in play-off, dupa victoria din deplasare, cu Zaria Lugansk, scor 2 la 0. Totodata, Sahtior Donetk a reusit o performanta fabuloasa - a castigat si cel de-al 6-lea meci din grupa.
Manchester United avea nevoie de un rezultat pozitiv in ultimul meci din grupa, pentru a merge in urmatoarea etapa. Zaria Lugansk a jucat curajos si a rezistat o repriza, iar dupa pauza echipa engleza, totusi, a deschis scorul. Mkhitaryan a marcat la capatul unei incursiuni splendide.
Mai tarziu, Zaria a trecut pe langa egalare, iar, pe final, la un contraatac, Ibrahimovic a punctat pentru 2 la 0. In aceeasi grupa, Fenerbahce Istanbul a invins-o pe Feyenoord cu 1 la 0, Moussa Sow fiind autorul unui gol spectaculos.
Astfel, Fenerbahce, cu 13 puncte, si Manchester United, cu 12, s-au calificat in play-off-ul Europa League. Tot aseara, fotbalistii romani Nicolae Stanciu si Alex Chipciu au marcat cate un gol pentru Anderlecht Bruxelles, in partida cu Saint-Etienne.
Anderlecht a pierdut meciul, scor 2 la 3, dar merge in saisprezecimi alaturi de echipa franceza. In acelasi timp, Sahtior Donetsk este lidera in grupa cu un rezultat minunat – 18 puncte din 18 posibile. Clubul ucrainean s-a impus in toate cele 6 partide, inclusiv in cea de aseara, de pe terenul formatiei portugheze Braga, scor 4 la 2. Kryvtsov si Taison au fost eroii lui Sahtior, cu cate 2 goluri marcate.
Ieri, pe ultima suta de metri, in play-off-ul Europa League s-au mai calificat FC Krasnodar, PAOK, Gent, AZ Alkmaar, Hapoel Beer Sheva, Villarreal sau Astra Giurgiu.

