Cursa de la Sepang, a inceput rau pentru Marquez. Plecat din pole-postion pentru a 13-a oara in acest an, spaniolul a fost lovit de Jorge Lorenzo in primul viraj si a cazut pe locul 9. Incidentul nu i-a influentat totusi ritmul de cursa si acesta a inceput sa recupereze pozitiile pierdute. In doar doua tururi a ajuns pe locul al treilea, in spatele cuplului Jorge Lorenzo - Valentino Rossi.
Marquez a trecut de Lorenzo, in turul 10, insa cu Rossi a avut mai multe batai de cap. Doctorul a ramas in duelul pentru victorie pana in ultimele 3 tururi. Dupa depasirea decisiva a lui Marquez din ultimul viraj, Rossi a incercat sa reziste, dar in cele din urma a incheiat pe pozitia secunda. Lorenzo a fost al treilea.
Cu victoria din Malaezia, Honda a obtinut titlul constructorilor. Urmatorul Mare Premiu din Moto GP, se va desfasura la Valencia, pe 9 noiembrie.

