Meci de infarct in sferturile Cupei Ligii Romaniei. Dinamo Bucuresti s-a calificat in semifinale dupa o partida nebuna cu Astra Giurgiu, decisa dupa prelungiri.


Dinamo Bucuresti a reusit o calificare-thriller dupa meciul cu Astra. Cainii rosii s-au impus fabulos cu 5 la 2 intr-o partida decisa dupa prelungiri. Dinamo a deschis scorul prin Gnohere. Astra a egalat in debutul partii secunde dupa o faza spectaculoasa creata de Budescu si Teixeira, finalizata de Alibec.



Dinamo a revenit la carma jocului. Palic a marcat dupa o faza fixa. Gazdele au egalat in minutul 70. Alibec a obtinut un penalty, iar Budescu l-a realizat fara emotii. Cu 10 minute inainte de finalul timpului regulamentar Dinamo a ramas in 10 oameni, dupa eliminarea lui Lazar. Chiar si asa, bucurestenii au fost cei care au marcat in prelungiri. Daniel Popa si-a adus din nou echipa in avantaj.

Acelasi Popa a obtinut un penalty pentru Dinamo, realizat de Hanca. Astra a incheiat partida in 9 oameni. Fabricio si Nicoara au vazut cartonasul rosu. Scorul final de 5 la 2 a fost stabilit de Hanca, care l-a invins pe Gavrilas pentru dubla.

In semifinalele Cupei Ligii Romaniei se va juca unul dintre cele mai spectaculoase derby-uri, Dinamo-Steaua.