Real Madrid a revenit dupa ce a fost condusa de Manchester City de doua ori pe teren propriu si a castigat cu 3 la 2. Starul galacticilor Cristiano Ronaldo a marcat golul victoriei in ultimul minut.
Show in meciul campioanelor de pe Santiago Bernabeu. Prima repriza a mega-duelului dintre Real Madrid si Manchester City a fost dominata clar de galactici, insa la pauza s-a consemnat scorul de 0 la 0, asta in mare parte gratie portarului de la City, Joe Hart, care a aparat tot ce se putea.
In partea secunda curgea acelasi joc, dar contrar dominatiei scorul a fost deschis la capatul unui contraatac de bosniacul Edin Dzeko. Insa, elevii lui Jose Mourinho nu au cedat si Marcelo a egalat in minutul 76, dupa un sut fabulos.
Peste alte cateva minute, insa, campioana Angliei a dat o noua lovitura si a iesit iarasi in avantaj, in urma unei lovituri libere executate de Kolarov.
Imediat nouintratul Karim Benzema a facut 2 la 2, iar Cristiano Ronaldo a adus victoria spaniolilor, profitand de o interventie gresita a lui Hart.
In celalalt meci din grupa D, in Germania, Borussia Dortmund s-a impus cu 1 la 0 in fata olandezilor de la Ajax Amsterdam. Dupa un penalty ratat de catre Hummels, polonezul Robert Lewandowski a adus victoria pentru campioana Germaniei in minutul 87.


