Meci spectaculos in Campionatul Romaniei. Formatia Pandurii a condus-o cu 3 la 1 pe ASA, dar a incasat 2 goluri si partida s-a incheiat la egalitate. Dupa acest rezultat, Pandurii pastreaza sanse mici la titlu.
Pandurii Targu Jiu a deschis repede scorul in meciul de aseara. Hora a primit o pasa la gura portii si a marcat in minutul 10. In cateva momente, ASA Targu Mures a egalat. Brandan i-a pasat cu calcaiul lui Voiculet, iar acesta l-a invins pe portar. Cei de la Pandurii au dominat, apoi, si au revenit in avantaj, gratie golului inscris de Antal.
Imediat dupa pauza, Antal a reusit dubla si se parea ca Pandurii se indreapta spre victorie. Oaspetii, insa, nu au cedat. Gorobsov a marcat din lovitura libera.
A urmat o serie de faze ofensive din partea echipei ASA si gazdele au cedat. In minutul 80, Balaur a facut 3 la 3. Remiza ii lasa sanse foarte mici, in lupta pentru titlu, gruparii Pandurii Targu Jiu. Aceasta ramane pe locul 3 in campionat, cu 31 de puncte. Lidera Astra Giurgiu are cu 8 puncte mai mult. Pana la finalul sezonului, in Romania, mai sunt 4 etape.

