Medaliații de la campionatul european de box au revenit acasă și au fost întâmpinați ca niște adevărați eroi, cu flori și aplauze. Pugilista Daria Kozorez a devenit prima sportivă din Moldova care a cucerit medalia de aur la turneul continental.

Daria Kozorez a scris istorie la Campionatele Europene și a fost întâmpinată cu mult fast, la aeroport, de membrii familiei, de alți sportivi și de reprezentanții federației de profil.

Daria COZOREZ, CAMPIOANĂ EUROPEANĂ, BOX: „Este foarte plăcut. Sunt mulți oameni care m-au susținut, au ținut pumnii pentru mine, așa că am avut destule emoții. Doream să lupt bine și să fac față presiunii, să îi demonstrez și antrenorului meu că pot să fiu la cel mai înalt nivel."

Totuși succesul nu o aduce mai aproape de Olimpiadă. Daria Kozorez nu va participa la turneul pre-olimpic de luna viitoare, pentru că evoluează în categoria de greutate de peste 81 de kilograme, care nu este una olimpică. În schimb șanse la o calificare istorică la Paris au ceilați doi medaliați de la Europenele de la Belgrad, din Serbia. Alexandru Paraschiv a devenit vicecampion european, în categoriea de greutate de până la 63 de kilograme. El s-a accidentat în semifinale și a renunțat să lupte pentru aur.

Alexandru PARASCHIV, VICECAMPION EUROPEAN, BOX: „ Noi tindeam și la medalia de aur, însă din cauza la traumă am hotărât puțin să mai așteptăm. O să luăm anul viitor medalia de aur. "

Iar Vasile Cebotari a cucerit medalia de bronz în concursul categoriei de greutate de până la 71 kilograme. Și el va participa la ultimul turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice din Paris.

Vasile CEBOTARI, MEDALIAT CU BRONZ: „ Nu sunt mulțumit de rezultat, pentru că am dorit să cuceresc aurul. Nu e ceea pentru ce m-am pregătit, eram mereu cu gândul că pot câștiga turneul și pot cuceri medalia de aur. "

Sergiu GURIN, SECRETAR DE STAT, MEC: “ Cu aceste rezultate noi sperăm că vom avea parte și de cel puțin o calificare la Jocurile Olimpice și vor încuraja sportivii noștri să aducă noi medalii pe viitor.”

Ultimul turneu pre-olimpic pentru boxeri se va disputa în perioada 23 mai - 3 iunie, în capitala Thailandei, orașul Bangkok.