Napoli si AC Milan au facut o repetitie in campionatul Italiei, cu o saptamana inaintea dublei confruntari din sferturile Champions League. Milanezii au surprins, castigand in deplasare cu un categoric 4 la 0.

Lidera autoritara din Serie A, Napoli, s-a vazut condusa din minutul 17, cand Rafael Leao a inscris cu o executie rafinata. Pana la pauza, Brahim Diaz a dublat avantajul pentru AC Milan, care a continuat sa domine si in repriza a doua. In minutul 59 Leao si-a completat dubla, iar la scurt timp Saelemaekers a stabilit rezultatul umilitor de 4 la 0, in urma unei actiuni individuale superbe.    

Acest duel a fost o repetitie, Napoli si AC Milan urmand sa joace pe 12 si 18 aprilie si in sferturile Ligii Campionilor. In Serie A, milanezii au urcat pe locul trei, avand cu un punct mai mult decat rivala Inter Milano. Pe prima treapta ramane Napoli, care dispune de un avantaj fantastic de 16 puncte fata de pozitia a doua, Lazio Roma. Echipa din capitala Italiei a invins ieri cu 2 la 0 gruparea Monza.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.